Poartă-ți pașii printre copacii ale căror ramuri duc povara zăpezii și ascultă tumultul acestei așteptări. Caută alei neîncepute de gânduri dar acoperite de chemarea unei ierni adevărate. Lasă-te purtat între cele două liniști, cea a crengilor acoperite de nea și cea a drumului fremătând sub greutatea ninsorii. Prinde fulgii în palme și dă-le răgaz să se topească pe linia destinului. Apleacă-te curaios să descoperi steluțe de gheață înghesuite în zăpada încă neatinsă de timp. Ascultă în tihnă iarna și fă-i loc în viața ta fără să te temi, fără să o sperii, fără să o cerți ci doar să-i mulțumești că te poartă prin adevărul albului pur.
Descoperă-ți sinele dincolo de cuvinte și nu te judeca. Fii tu, între două începuturi sau la finalul unui anotimp pregătit să te treacă în următoarea dimensiune. Înțelege-ți menirea și găsește-te pe tine în propriul univers, făcând loc răsăritului ca unei rugăciuni de mulțumire rostite cu sufletul împlinit că a descoperit adevărul.
Nu privi înapoi ca să-ți păstrezi lacrimile pentru bucuria ce tocmai te întâmpină la răscruce de drumuri. Crezi și nu pretinde să fi crezut pentru că primăvara nu are nevoie de confirmare. Vino în propria viață ca o lumină de la capătul unui tunel și lasă loc acestui azi să devină mâinele ce-ți va dezvălui adevărul.
Primește ploaia ca pe un dans al împlinirii și roagă-te să nu devină furtună. Lasă loc unei flori ce va răsări să-ți coloreze clipa sau să-și parfumeze iubirea. Nu te teme pentru că nu ești niciodată singur și nu deznădăjdui în fața adevărului.
Ești ceea ce gândești, de aceea învață să înțelegi că libertatea nu e o cauză ci esența divinului din noi. Privește adevărul în față chiar dacă doare și nu îngenunchea. Astăzi doare profund și nedrept pentru că te-ai îndoit de adevăr, dar mâine vei înțelege că nu ai de ales. Însoțește-te cu prielnicia din tine și odihnește-ți trecerea pe firul ierbii. Doar așa vei înțelege că dimensiunea infinitului ești tu. Iubește adevărul chiar dacă în mâinile tale sunt bătute cuie și iartă răzbunarea care nu știe ce face dar înrobește.
Urcă încrezător spre culmile propriei conștiințe păstrând-o curată în fața imposturii noriului de sub tălpi iar dacă ți-e sete, caută izvorul adevărului și nu uita să privești cerul. Nu te minți că norii sunt grei și noaptea e aproape pentru că, dincolo de nori, seninul este o certitudine iar stelele nu poartă zăbrele ci visuri împlinite.
Ascultă-ți inima și primenește-ți sufletul cu iubire fără să o pui la îndoială. Construieșt-te ca pe un templu al propriilor împliniri și lasă loc timpului să te găsească. Vei simți, profund și blând, adierea clipei care te va dezvălui unei rugăciuni nerostite și vei descoperi că universul ești tu.
Dacă te-ai întrebat vreodată de ce minciuna este, adesea, aleasă în defavoarea adevărului, înseamnă că ai înțeles : pentru că, întotdeauna, e mult mai greu să spui adevărul.
dr. Mihaela Stănciulescu
Iar adevărul ești tu!
foto și poem: Mihaela Stănciulescu