Își împreunează palmele ținând în căușul lor bulgărele de lumină la răsărit, când soarele abia mijește din infinitul lui. Roua tresare la atingerea rugăciunii și se prelinge peste spicul de grîu trezindu-l ușor din îmbrățișarea zorilor cu boabele dogorinde de vară. A sosit vremea secerișului iar lanul freamătă de nerăbdare să-și ia rămas bun de la rodul bogat și să fie pâine. Îngerii presară pacea peste întreaga recoltă și încet, încet, bobul se scutură sub chemarea destinului.
E cale lungă de făcut și tăcerea grâului abia cules este profundă ca o simfonie a chemării de sine. Ajunge la moară și se lasă făină peste clipele veninde. Poartă cu el duhul blândeții din ploaia care l-a alintat în primăvară dar și căldura zăpezii ce i-a acoperit verdele cu blândețe ca să-i întărească rădăcinile. Este îndumnezeirea dintre cer și pământ sădită ca să fie menirea ființei din treime, veșnicia sufletului pomenit în cuvânt și starea de bine a gospodarului harnic.
Rămâne în așteptare ascultând gânduri rostite și tăceri gândite cu fiecare pas care trece pe lângă el. Are răbdare pentru că a fost zămislit să fie pâinea vieții. Nu va fi doar belșug ci va înnobila sufletul cu credință și bunătate.
Se frământă aluat sub mâini asprite de vreme și timp, împrumutând din anii frământătorului și mirat de ridurile lui adânci se lasă purtat spre ceea ce va fi să fie. Simte cum pulsează viața printre cuvintele șoptite ofrandă bucuriei de a fi fost rod bun și se întremează cu fiecare atingere a brutarului. De s-ar fi fiert aducere aminte trecutului din oameni, s-ar fi întâlnit cu tristețea și recunoștința pomenirii celor mulți și călători prin stele. Dar a fost sortit să se coacă pâine ca să aducă bucurie și mulțumire celor ce vor rupe bucată din roata soarelui ca să-și potolească foamea.
A păstrat memoria rugăciunii din zori, când mai fremăta sub răsărit iar acum se simte atins de privirea dospitorului de bucurie. Vocea brutarului e blândă și caldă iar sufletul bun și drept pentru că altfel nu s-ar putea crește pâinea pe mesele celor înfometați. Cuvântul e ținut ca legământ și până să treacă prin a doua coacere, între grâu și pâine, simte puterea rugăciunii și ridicarea crucii în semn de recunoștință.
Făcătorul de pâine lasă grâul să răzbată dincolo de poveste pentru că din el dospește adevărul, credința și viața iar dospitorul (brutarul) va rămâne un om bun și harnic pentru că el nu hrănește doar viața ci, mai ales, sufletul.
Așa că, omule, când vei rupe din pâine fă-ți cruce de mulțumire și adu-ți aminte de strămoșii tăi știuți sau neștiuți, apoi împarte
cu aproapele tău bunătatea și fi recunoscător clipei de dăruire căci El este pâinea vieții.
dr. Mihaela Stănciuescu
În fiecare pâine freamătă viața venită din grâu și dospită din bunătătate.
Foto și poeme: Mihaela Stănciulescu